Își va juca Kovesi șansa?

Își va juca Kovesi șansa?
Publicat: 09/07/2018, 23:00

Până azi dimineață, uitasem că la Cotroceni există și instituția purtătorului de cuvânt. Probabil că doamna cu pricina se plictisise așteptând să-și intre în rol. Și a venit ziua când a terminat dl Iohannis de citit stufosul document al CCR privind destituirea șefei DNA. Concomitent, poate, cu răbdarea Cotrocenilor de a afla că în interesul național, dna Kovesi se oferă jertfă pe altarul statului de drept. Dacă am fi fost mai atenți, am fi observat și ieșirea din tăcere șefei DNA, ca și când nimic nu se întâmplase cu postul ei. Inamicul public al PSD-ALDE ne-a zis că nimeni nu i-a cerut să-și predea gestiunea funcției. Ceea ce i-a băgat în draci pe dușmanii președintelui și, prin asociere, și ai ei. Aceștia au sunat mobilizarea pentru punerea pe făraș a Președintelui, deși nu e nici o pricină de trădare națională, Că nu respectă Constituția. Sau Curtea Constituțională. La numărătoare, s-a văzut că Tăriceanu o dăduse cotită. Da, e de acord, dar altădată. Mai întâi vacanța. Altfel spus, luptăm până la unu și apoi mergem la masă. Dându-și seama că nu-i nici o șansă de concediu forțat, dl Iohannis a dat curs cererii CCR, și-a scos purtătoarea de cuvânt din adormire și a destituit-o pe dna Kovesi.

Dacă dl Iohannis are cugetul împăcat privind respectarea Legii, nu știm încă prețul politic pe care-l va plăti pentru felul orgolios în care a soluționat dilema.

Modestă sau în lipsă de vreo ofertă prezidențială convenabilă, doamna Codruța Laura Kovesi a declarat că va rămâne simplu procuror. Miercuri, CSM va lua în discuție dorința ei. Greu de crezut că inamicul numărul unu al corupțiilor autohtoni, prețuit de toate forurile internaționale, între care ambasadele prietene, Bruxelles-ul sau ONU, scoasă abuziv din post, va fi lăsată de izbeliște într-o funcție de stagiar. Exclus! Probabil, în seara asta, în piețele publice din marile orașe ale țării, în alternanță cu „PSD/Ciuma roșie e!”, se va scanda și numele destituitei. Ca viitor președinte? Ar fi cam devreme. Sau o alternativă la dl Iohannis? Nu e nevoie de mai mult decât de un partid care să preia ideea. El chiar s-a și anunțat cu jumătate de gură. USR, la puțină vreme după anunțul făcut la Cotroceni, a declarat că vrea să aibă un candidat propriu la viitoarele prezidențiale. Știre rea pentru dl Iohannis, ca și pentru perspectiva unirii Opoziției. La alde Tăriceanu, Firea, chiar Iohannis, după gafa de azi și placiditatea repetată de care a dat dovadă în diferite alte momente politice fierbinți, nu vedem un alt candidat mai redutabil decât doamna Kovesi. Știe tot despre toți și ceva în plus: c-o vrea lumea cinstită și conștientă, lume care s-a săturat de parlamentarii necinstiți, care știrbesc legile în folos propriu. Dar și aliații noștrii care s-au convins cine luptă în România pentru un stat de drept.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării